Si plang de bucurie cum plangeam atunci de tristete. L-am vrut pentru mine si n-am inteles nimic, pana intr-o zi, cand totul a devenit clar. Cand trebuie sa plece, sa sufere pe drum, sa uite aici si sa afle tot acolo, o face fericit si in liniste.
Asa a inceput si legatura noastra, acum multi ani, cand spuneam ca “la tara” e in alta tara si nu ma interesa alta parere de adult pentru ca aici era lumea mea de poveste, cu acces limitat, doar trei luni pe an si alte cateva saptamani ocazional. Aici stiam ca sunt eu cu adevarat, ca le inteleg, ele ma aud, imi vorbesc, iar asta era secretul nostru. Dintre toate animalele, iubeam cel mai mult mieii pentru ca mereu ma priveau intelept, cu ochi de om, patrunzator si sincer. Erau trei, insa pe cel mai alb cu nasul cel mai mic il iubeam enorm, il intelegeam perfect chiar si cand nu scotea niciun sunet. Au fost multe momente insa, in care mielului meu ii tacea chiar si privirea, iar atunci nu mai stiam nimic decat ca imi ascunde ceva desi n-ar vrea sa o faca..
Aveam sa aflu intr-o dimineata, in Vinerea Mare, pe vremea cand nu intelegeam totusi de ce nu am voie sa gust inca din cozonac si de ce ma obligau bunicii sa port in noaptea de Inviere niste pantofi noi care, negresit, ma rodeau tot drumul pana la biserica si-napoi. M-am trezit in acea dimineata mult mai tarziu decat de obicei pentru ca nu fusese niciun zgomot care sa ma dea jos din pat. Zambind, m-am gandit imediat “E Vinerea Mare, normal ca si mielutii mei au dreptul sa doarma mai mult, dar ii trezesc eu imediat!” si am luat-o la fuga prin curte. Ajuns in pragul grajdului, le-am vazut tarcul gol cu multa iarba ravasita in el si pe margine celelalte animale care-si fereau privirea de a mea. Am ramas acolo multa vreme fara sa ma misc, cu lacrimi curgand siroaie pe obraji, ascultand doar tacerea mielului meu, tacere care-mi povestea tot ce mi-a ascuns el in zilele cand avea privirea goala.
Cel care m-a dezlipit de tarc a fost cel mai bun si intelept om din viata mea, bunicul meu, care si-a petrecut cu mine toata Vinerea Mare, m-a luat de mana, m-a plimbat prin cele mai frumoase locuri de prin imprejurimi si asa L-am aflat cu adevarat pe Iisus. Ore intregi mi-a vorbit despre Sfintele Sarbatori de Pasti care dateaza chiar de pe vremea lui Moise “Il mai stii pe Moise? Cel care a despartit apele?” i-am raspuns incet, dar hotarat: “Da, il stiu” iar el a continuat: “ Pe vremea lui, poporul evreu s-a aflat în robia egipteană. Pentru a-i scoate pe evrei din Egipt, Dumnezeu a dat 10 urgii. Ultima era moartea întâilor născuţi, iar pentru ca familiile evreilor să fie ocolite de această urgie, pragul fiecărei uşi trebuia uns cu sângele unui miel. „Sângele va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului, s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri”, mi-a citit el putin din Biblie si a incheiat supunandu-mi ca evreii au făcut întocmai, iar casele lor au fost ferite de urgia lui Dumnezeu, care a scos poporul din Egipt.
Ca sa-mi risipeasca orice semn de intrebare si sa-mi arate legatura dintre mielul jertfit si rastignirea lui Iisus, bunicul mi-a spus: “In cartea Sfanta, Mantuitorul este numit “Mielul lui Dumnezeu” de catre prorocul Isaia, dar si de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Iisus s-a jertfit pentru noi toti, pentru intreaga lume, pentru ca noua sa ne fie iertate pacatele. Toate proorociile din Biblie s-au întâmplat întocmai. Chiar în ziua în care evreii se pregăteau să serbeze Paştele, ieşirea din Egipt, şi să sacrifice mielul, Iisus a fost răstignit pe cruce, devenind astfel Mielul jertfit pentru întreaga omenire”
Vinerea Mare din acel an a fost una dintre cele mai importante zile din viata mea, am inteles atat de multe si mai ales pentru momentul acela, am inteles ca mielul meu a fost fericit in momentul sacrificarii, a stiut unde merge, s-a bucurat ca este animalul Ales si a tacut.
* Text: Alina Buleanu
* Fotografii: Narcis Virgiliu
In ultima vreme vad ca ai un apetit pentru sange ceva de speriat
© Tudor
Plictiseala mare in studio 😉 sper sa nu ne intalnim noaptea dupa 12 ;-)))
O poveste frumoasa, care are o pilda dincolo de cele scrise: intlepciunea batranilor e de nepretuit… o poveste ilustrata cu multa pricepere, asa cum o faci intoteauna…
Sarbatori in liniste, inconjurat de caldura celor dragi!!!
Ai grije ca ai concurenti la tema asta!
http://photo.net/photodb/photo?photo_id=7258350
O poveste frumoasa impletita cu imagini ce te infioara prin dramatism si realitate… asta e viata ???
Sarbatori linistite si lumina in viata
De-asta niciodata nu pap carne de mielutz … e asa de trist …
Excelenta serie. Socant de real si… nu stiu, m-ai lasat fara cuvinte…
Salut, am linkat catre acest post de pe deviant art de aici: http://catalin205.deviantart.com/#/d3elawr – pentru ca niste mandre de pe acolo s-o trezit sa comenteze ca este animal cruelty 😛 lol … n-am avut cu cine vorbii .. asa ca le-am dat un leac de frica Narcis Style! 😛
Narcis, tu ne vrei ovo-lacto vegetarieni 😀
cum se pot uita unii in ochii unui miel si apoi sa-l taie? Nu mananc miel si ma intristez de fiecare data inainte de Paste cand stiu ce macel urmeaza, macel din partea oamenilor, a crestinilor … frumos scris – nu am citit chiar tot, pt ca e prea trist!
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Cînd a fost chinuit şi asuprit, n’a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura. (Isaia 53:3-7)
Foarte macabru!
Se vede ca te plictisesti in studio…
Astia suntem, cu asta ne madrim: cutume, cutume si iarasi cutume…