please wait, site is loading

Blog

„Ziua Porţilor Deschise pentru Fotografie” la Muzeul National “George Enescu”

Posted on: 17/06/2009 by Narcis Virgiliu | 6 Comments

Pregăteşte-ţi megapixelii: Palatul îşi deschide porţile pentru Fotografie! 

Muzeul Naţional „George Enescu” face cinste de ziua lui!

Chiar la el acasă, la Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141.

Pe 19 iunie 2009, Salonul de bal va fi deschis, dar nu pentru dans şi crinoline, ci pentru fotografii profesionişti sau aspiranţi: celebrăm aristocratic „Ziua Porţilor Deschise pentru Fotografie”.

Cutezanţa oricărui fotograf ce se aventurează în palat se plăteşte scump: 1000-1500 de RON. Însă nu şi de „Ziua Porţilor Deschise pentru Fotografie”, când luxul şi rafinamentul de epocă de pe Calea Victoriei se îmbină cu generozitatea!

În premieră, ai trecere liberă pentru a surprinde o atmosferă burgheză de Palat! Aşa că alege-ţi obiectivele potrivite, verifică obturatorul şi focalizează în ungherele ascunse din viaţa prinţesei Cantacuzino ce aşteaptă să fie cutreierate! Armează-te cu câţi megapixeli poţi duce, pentru a distinge accentele de Art Nouveau de patina rococo!

Cum se termină povestea? Dacă vrei să împărtăşeşti creaţiile tale fotografice prilejuite de Palatul Cantacuzino, te invităm să faci o selecţie pentru Expoziţia Palatului, al cărei vernisaj va fi pe 30 iunie, online, pe blogul Muzeuluiwww.enescumuseum.blogspot.com .

Atenţie, evenimentul „Ziua Porţilor Deschise pentru Fotografi” este în ediţie limitată. Din toamnă, Muzeul Naţional „George Enescu” îşi va închide porţile pentru restaurare. 

Pentru mai multe informaţii despre muzeu: www.enescumuseum.blogspot.comwww.muzeul-enescu.ro

Programul zilei de 19 iunie 2009:

Muzeul Naţional „George Enescu”, Bucureşti- 10:00-17:00. Program Aulă: 10:00-13:00. Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti – Tescanu – George Enescu” de la Tescani, jud. Bacău şi Casa Memorială “George Enescu” (Vila Luminiş) din Sinaia îşi vor deschide şi ele porţile pentru fotografie, între orele 10:00 – 17: 00.

Adresa:Bucuresti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1,

Tel:  0040 21 318 14 50,  Fax: 0040 21 312 91 82.  E-mail: office@georgeenescu.ro,  mngenescu@yahoo.com

Casa Memorială  „George Enescu”- Sinaia: Str. Yehudi Menuhin, nr.2, Cartier Cumpătu. Tel. 0244 311.753

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti – Tescanu – George Enescu”: localitatea Tescani, jud. Bacău, Tel. 0234 353.401.

6 Responses

  1. SHAman — 17/06/2009 at 08:28

    .

    in palat sunt doua entitatzi ..un muzeu probabil la care faci referire si sediul ucm di romanika conduse de ministrul castelul bran./
    iorgulescu
    acu’ citziva ani numai k nu m-am batut cu vreo doi portari care erau instruitzi de nomine odiosa sa nu fotografieze nimeni nimik cu si despre palat k era palatu lu masa sa lu tacsu lasate pe vecie…. k e el presedinte de tovarasie oloaga
    …ENESCU stia de ce lasa Palatul statului romin sub forma Muzeul George Enescu….tocmai k hiene precum ministrul bran sa nu foloseasca in numele unui grup profesional mostenirea si avantajele unui birou pe Calea Victoriei .
    ..cit despre Enescu ..cine intra in camera lui din cladirea din spate o sa ramina uimit cum un TITAN al muzicii universale putea fi atit de modest…un pat simplu aproape k o lavitza de la tzara …
    …..iar k sa intzelegi si sa simtzi cu adevarat maretzia celor doua rapsodii trebuie neaparat sa mergi la Sinaia ,la casa memoriala unde in balconasul de la etaj Enescu privea Bucegii in toata maretzia lor ..
    sincer nu imi vine sa ma duc intr-un loc si la o manifestare culturala din umbra pitikului bran .!

    Reply
  2. admin — 17/06/2009 at 08:32

    Coane eu nu cred ca s-ar risca cineva sa faca un astfel de anunt sa se trezeasca probabil cu cateva sute de fotografi la poarta si sa nu-i lase apoi sa pozeze… Iese cu scandal iti dai seama !

    Reply
  3. Claudia Trusca — 17/06/2009 at 09:30

    Presupun ca tine doar o zi :(..Pacat ca nu pot sa ajung la Bucuresti..

    Reply
  4. Eros — 17/06/2009 at 09:56

    Nice!! Sper sa ne vedem pe-acolo!

    Reply
  5. […] în detaliu, pe blogul lui Narcis Virgiliu. TAG-URI: foto, George Enescu, muzeu Dacă ţi-a plăcut articolul "Ziua porţilor deschise […]

    Reply
  6. Eros — 19/06/2009 at 20:38

    Salut! Multumesc pentru pont!
    Mi-am mobilizat astazi cativa colegi de club foto (am reusit sa adun vreo 5-6) si-am iesit (intrat?) la pozat in Muzeul George Enescu… Am dat de niste oameni deosebiti (curatori cu adevarat pasionati de ce fac) dar si de acrituri – idea e c-am ramas cu amintirea frumoasa a primilor. O sa pun cateva poze de azi online, sper cat mai curand.

    Reply

Leave a Reply to Claudia Trusca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *