Momentan, raman la Bacovia, de fapt, cred ca multa vreme voi compune poegrafii inspirate de opera marelui Bacovia …
Curg zilele spre cimitir
Trist, una câte una,
Şi destrămând al vieţii fir
Se duc pe totdeauna.
Şi-acolo, încet, molcomitor,
Se-adună în suspine –
Cu-un dor de “mâine” sora lor,
Cu-un dor de mine.
Ha! Asta o să-ți placă! Regizorul Radu Afrim crede că “Bacovia e Minimal. Urban. Dark. Trip.”
Buna seara,
Pe cand cateva fotografii inspirate din Ion MINULESCU?
Seara buna,
PC
© Iulia
“Ha” cred ca d’aia imi si place, tot asa il percep si eu :-)))
© Cristi
Minulescu este clar urmatorul pe lista mea dar deocamdata raman o perioada la Bacovia, mai ales ca vine toamna si odata cu ea anotimpul ploios care se potriveste ca o manusa atmosferei Bacoviene 😉
Buna dimineata,
Prea greu Bacovia, mai greu decat plumbul din poeziile lui si mai rece decat peretii plini de mucegai.
Poate pana’n luna mai, luna primului pacat, sa dati pagina.
Un weekend placut,
PC
mmm..da mai bine toamna prin hale parasite sau ruine de case decat prin cimitir…nitel mai putin sinistru
Daca asta este povestea pe care mi-ai spus-o ieri este trista, sigura, tacuta.
Words are just words, sometimes feelings are unspeakable.
Pot sa propun eu primul poem minulescian?!( desi voi urmari cu atentie seria bacoviana pentru ca am trei poeti romani pe care ii ador:Bacovia, Minulescu si Nichita Stanescu).Una dintre Romantele fara muzica o stiu pe dinafara de prin liceu cand ma prefaceam ca sunt scriitoare si printre cele cateva lucruri scrise de mine citeam carti respirand doar la sfarsit.
Romanţă fără muzică
În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
– De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul –
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri…
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom –
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări…
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!…
Anca – ar fi o provocare asta pentru Narcis.
Cam grea tema poeziei de fotografiat.
Chiar sunt curios ce va fi mai departe.
Cristi, crede-ma, pentru Narcis nu e nimic prea greu de fotografiat.Da, stiu, ma iertati, dar sunt usor fanatica atunci cand e vorba de creatiile lui.
…aplecarea sugestiva din cadrul poegrafic doi imi pare cea mai apropiata de curgerea timpului bacovian din poem. Celelalte doua fotografii au prea mult reportaj antipoetic in ele (dupa simtzirea mea).