Divide et Imbecilizare
(sau cum se transformă frica în armă de vot)
Brainwashed – pLandemic Year
Se joacă turul 2. În primă fază cu mințile oamenilor apoi la vot.
Nu suntem într-o campanie electorală, suntem într-un război psihologic de uzură, dus cu rafinamentul perfid al laboratoarelor de influență, unde nu se mișcă nimic fără aprobarea unui general…
Aceștia nu mai trag cu gloanțe. Trag cu știri. Cu postări virale. Cu frânturi de adevăr mestecate în sos de frică.
Frica e arma preferată.
Pentru că atunci când îți este frică, creierul tău devine mai prost. Mai ușor de manipulat. Mai docil. Mai tribal.
Așa că serviciile speciale nici nu mai trebuie să convingă electoratul. E suficient să-l sperie.
Să-i bage spaima că „vin rușii”.
Că „ceilalți sunt extremiști și izolaționiști”.
Că „dacă nu votezi cum trebuie, va fi haos”.
Este tactica clasică:
Divide et impera. Dar cu upgrade: Divide et Imbecilizare.
Dacă ne înghesuie destul în tuneluri de anxietate, vom începe să vedem dușmani în vecini, monștri în adversari politici și salvatori în impostori.
Vom vota nu pentru viitor, ci împotriva unei frici implantate cu măiestrie.
Iar păpușarii? Își freacă mâinile în fumul gros al strategiilor de dezinformare.
Pentru că, la urma urmei:
Ce-i mai ușor de condus decât un popor înspăimântat?
Ce-i mai obedient decât un cetățean cu frica în oase?
Ce-i mai previzibil decât un creier paralizat de panică?
Adevărul?Nu suntem într-un tur 2. Suntem într-un ritual de manipulare, repetat o dată la cinci ani, cu actori noi și scenariu identic.
Și cu fiecare frică acceptată fără să fie pusă sub semnul întrebării, le oferim controlul complet asupra creierului nostru.
Notă pentru cei care încă gândesc:Dacă simți frică în jurul tău, întreabă-te:
— Cine are de câștigat din asta?
— Și de ce, brusc, ți se cere să alegi între două frici, în loc să alegi cu luciditate?
Dosarul: Președintele OLIMPIC
A doua venire a NIMICULUI, mic și verde, ca un muc
În România, manipularea nu moare. Se reinventează cu un alt sacou și un alt CV lustruit de sistem.
Acum 10 ani ni s-a livrat primarul din Sibiu, profesor de fizică, tăcut, rece, misterios, aproape robotic.
Un neamț cu 6 case obținute dubios, despre care nici el nu-și mai amintea exact cum au apărut.
Programul său: „România Educată” – slogan frumos ca o broșă de plastic: strălucește de la distanță, dar nu valorează nimic.
Rezultatul?
O națiune tot mai needucată. Tot mai docilă. Tot mai ușor de prostit.
Fast forward 2025: copy/paste.
S-a schimbat orașul, s-au schimbat papițoii.
Ni se oferă tot un primar – de data asta din București. Tot din zona științelor exacte.
Olimpic la matematică în copilărie, de parcă premiile din clasa a VIII-a sunt suficiente pentru a conduce o țară în pragul colapsului.
Între timp, orașul lui e o ruină toxică. Fără apă caldă. Fără direcție. Plin de gândaci și gropi.
Dar are un program de țară: „România Onestă”.
Aplauze. Cortina.
Nimeni nu întreabă:
Cum poate un om care nu-și poate spune „te iubesc” nici propriilor copii să conducă o națiune?
Cum poate un bărbat lipsit de empatie emoțională, care are o relație disfuncțională cu propriile trăiri, să gestioneze suferința unui popor?
Răspunsul e simplu:
Sistemul nu caută lideri. Caută marionete.
Un om suficient de rigid ca să nu simtă.
Suficient de „curat” cât să pară bun.
Și suficient de obedient cât să fie ușor de folosit.
Când președintele nu simte nimic…
România riscă să pună în frunte un autist afectiv, lipsit de compasiune și total rupt de nevoile reale ale cetățenilor.
Un om care vorbește despre popor ca despre niște cifre într-un Excel.
Care nu simte suferința, deci nu va ști cum să o aline.
Care nu iubește, deci nu va ști ce să protejeze.
Care n-are atașament față de nimeni, deci se va atașa doar de putere și de cei care i-o oferă.
Și când România va fi obligată să aleagă între interesul propriu și interesul sponsorilor politici, să nu fim naivi:
Va alege ce i se dictează. Nu ce simte. Pentru că el nu simte nimic.
Un președinte fără empatie este o grenadă fără cui.
Într-o lume în care focul se apropie de granițe, în care războiul e la un pas, în care alianțele se negociază pe sub masă,
România nu-și mai poate permite un conducător rece, steril, antrenat să tacă și să execute.
Are nevoie de un OM.
Un om viu. Cu sânge. Cu lacrimi. Cu curaj.
Un om care să-i poată spună „te iubesc” poporului său din suflet, nu dintr-un slogan electoral!
