Fotografia zilei mele este aceasta…
Voi puteți vedea orice, însă eu, în fotografia asta, văd că iubirea nu strigă, iubirea îmbrățișează.
Are mâini ridate și palme calde, are miros de iarnă și de steag purtat prea mult timp aproape de inimă. O femeie dintr-o generație care a învățat să rabde îl cuprinde pe omul ales de mii de alte inimi, ca pe un fiu întors acasă. Nu este politică aici. Este recunoaștere. Este bătaia unei inimi în piept care radiază iubire…
În stânga, râsul Alesiei este viitorul care încă mai crede că lucrurile pot fi spuse cu voce tare și că iubirea plutește în aer. În spate, privirea lunetistului este prezentul vigilent — o privire care nu mângâie, ci veghează. Iar undeva, pe direcția brunetei frumoase de la (nu spun ce post TV), se intersectează două lumi: una care spune povești și alta care le apără, fiecare cu arma ei — cuvântul sau tăcerea…ADEVĂRUL SAU MINCIUNA…
Dar centrul… centrul este iubirea și manifestarea ei: îmbrățișarea.
Acolo unde o generație care a pierdut mult își sprijină fruntea de o generație care încă mai poate repara. Acolo unde timpul nu mai curge în ani, ci în emoții.
Imaginea asta nu este despre un om.
Este despre continuitate.
Despre cum iubirea nu îmbătrânește, doar își schimbă mâinile şi sufletul rămâne neschimbat.
Și despre cum, uneori, o țară întreagă încape într-o singură îmbrățișare.
Călin Georgescu Președintele ALES!!
