Fir cu fir înapoi spre tine!
La început a fost doar o păpușă, cu ochii mari și gura închisă. Nu știa ce trebuie, dar i s-a spus repede. „Zâmbește.” A învățat să zâmbească, chiar și când o durea. „Stai frumos.” A stat. „Fii cuminte.” A fost.
Taierea stringurilor
Și-a îmbrăcat rochiile corecte, a spus cuvintele potrivite, a avut opiniile admise și a tăcut la momentul potrivit.
Și uite-așa, ușor-ușor, păpușa a învățat să zâmbească, dar nu mai era zâmbetul ei. Și nici mâinile nu mai erau ale ei.
A învățat să iubească ce-i era servit, să plângă în tăcere, să se bucure la comandă, să se închine la idolii fabricați în serie.
A învățat să spună „da” când voia să urle „nu”. A învățat să se rușineze de ea însăși, de vocea ei, de dorințele ei, de gândurile ei.
A fost educată să fie „rezilientă”, adică să nu deranjeze. Să nu întrebe „de ce?”, să nu spună „nu vreau”.
Și a ajuns într-o zi să se uite în oglindă — și nu s-a mai recunoscut.
Ce-i drept însă avea multe like-uri pe rețele dar sufletul îi era pustiu…
Nu mai era acolo decât o coajă: frumoasă, docilă, adaptată, dar goală.
Ochii erau vii, dar sufletul era plecat.
Atunci a înnebunit lucid.
Într-un moment de disperare senină, a luat foarfeca.
Și-a tăiat prima sfoară — cea care o făcea să zâmbească la comandă.
Apoi pe-a doua — cea care o împingea să spună „da”, deși tot corpul voia să plece.
Apoi toate celelalte — legăturile care o trăgeau, o manipulau, o țineau într-o viață care nu-i aparținea.
Nu voia trupul înapoi. Voia sufletul.
Și sufletul nu se mai întoarce decât atunci când nu mai e nimic de pierdut.
Așa a devenit liberă. Așa a redevenit om.
3 tehnici reale de tăiere a stringurilor emoționale
Scrisoarea pe care n-o trimiți niciodată.
Scrie tot ce n-ai putut spune. Tot ce-ai înghițit, tot ce te-a durut, tot ce-ai mințit că e „ok”. Adresează scrisoarea celui/celei de care ai fost legat, dar nu o trimite. Rupe-o, arde-o, dă-i drumul în vânt. Scopul e să scoți tot ce-a fost legat în tine, nu să porți un nou război.
Ritualul oglinzii.
Te uiți în oglindă și spui, cu voce tare:
„Nu-ți mai aparțin.
Îmi aparțin mie.
Îți dau înapoi proiecțiile, așteptările, vinovățiile și fricile tale.
Îmi iau înapoi vocea.”
Repetă asta până când nu mai tremuri când o spui.
Retragerea energiei.
Închide ochii și imaginează toate sforile care ies din tine, legându-te de oameni, amintiri, promisiuni, traume. Apoi, cu fiecare respirație, imaginează că tai una. Cu un cuțit imaginar, cu o sabie, cu mâinile goale – cum simți. Le tai și-ți spui în gând:
„Îmi iau înapoi energia.
Te eliberez. Mă eliberez.”
E un exercițiu profund, și e bine să fie repetat des, până când simți ușurarea în corp, nu doar în minte.
p.s. Și dacă într-o zi, simți din nou sforile cum te strâng la încheieturi, nu te speria.
Nu e pentru că ai dat înapoi.
E doar o nouă păpușă care te trage.
Și tu deja știi ce ai de făcut:
Tai.
Respiri.
Te întorci în tine.
Leave a Reply