Interesant anul care tocmai trece…2025, poate unul dintre cei mai urâți ani de după ’89, într-o țară în care pentru libertate și democrație au murit oameni…
După lovitura de stat dată în 2024, în 2025 sistemul, ca să se apare ne-a atacat prin tehnici de inginerie socială, nu ne-a etichetat direct…
Sistemul a făcut ceva mult mai eficient, mai mizerabil și mai perfid: a învățat turma tfl-ista împreună cu toți boții, tiriboții, și trollii din toate fermele generalului ANTON ROG cum să ne eticheteze, pentru ca, într-un final, să fim din nou dezbinați.
A antrenat reflexe. A cablat minți. A apăsat butoane. Exact ca în pLandeMuie. REMEMBER?
Exact același mecanism, doar alt pretext.
Divide et impera, varianta cu algoritm.
Boții, tiriboții, trollii, tfl-iștii, bananierii și rozetarii, scoși la pășunat, au lătrat la noi cu entuziasm, fiind convinși că gândesc singuri, următoarele etichete:
“Pleava societății”, „sugeraniști”, “analfabeți”, “putiniști”, “kremliniști”, “sectanți”, “suboameni”, “retardați”, “știrbi”, “asistați social”,, “legionari”, “fasciști”, “dacopați”, “handicapați”, “rinoceri”, “gunoaie”, “idioții utili ai Moscovei”, “4clase”, “8clase”, “daci liberi”, “proștii satului”, “AURolaci”, “rusofili”, “conspiraționiști”, “talibani”, “naționaliști”, “viermi anti-UE”, “maimuțe urlătoare”, “specimene”, “ciuma suveranistă”, “sectanții lui guru”, “psihopați”, „curul 2 Ânapoi”,”euglene verzi”, “amibe”, “conservă”, “tinichea rusească”, “extremisti”, “căcălinezi”, “georgisti”, “analfabeți functionali”, “oi proaste”…
Nu contează dacă etichetele se bat cap în cap. Când omul e ocupat să urască, nu mai e atent la detalii. Iar când nu mai e atent la detalii, poate fi “cablat” ușor.
Exact ca în imagine: un craniu gol, cu creierul expus, conectat la firele potrivite, hipnotizat de propriul ecran.
Vă mulțumim! Nu renunțăm!
Tot de prin Gara de Nord, adunate… 😉
Scurt rezumat: ceferiștii la muncă, în slujba călătorilor; o haită de urși se plimbă cu trenul pentru a vă ura cu ocazia sărbătorilor de iarnă; melancolicii covid-ului poartă măștile de bunăvoie, din dragoste și din prostie; iar TikTokerii fac live-uri de pe peron adunând followeri…
HAI S-AVEȚI O ZI BUNA!
Luni, ne vedem la coadă ca să le-o dăm sub coadă!
22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2025
36 de ani de amagiri.
Un an de dictatura.
Atat ne-a luat ca sa intelegem ca democratia se apara prin lege.
Pe 22 decembrie, de la ora 9, ne vedem cu toti romanii patrioti la Parchetul General din Bucuresti.
La coada pentru Democratie.
Fara scandari.
Fara haos.
Doar romani responsabili,
care au inteles ca forta sta in unitate.
Daca vrei sa arati practic ca esti pentru democratie,
daca nu accepti anularea ilegala a votului tau, vino cu noi.
Și nu uita, luni, ne vedem la coadă ca să le-o dăm sub coadă!
Tot de prin gara…Amintiri de pe drum…Drumul spre Buftea…
Asta ca să nu vă mai aud că suveranistii nu au dinti, că sunt boschetari și alte epitete scoase din niste căpățâni goale…
Ghinion, uite că nu sunt si promit să revin și cu alte fotografii pe parcurs…
Fotografia zilei mele este aceasta…
Voi puteți vedea orice, însă eu, în fotografia asta, văd că iubirea nu strigă, iubirea îmbrățișează.
Are mâini ridate și palme calde, are miros de iarnă și de steag purtat prea mult timp aproape de inimă. O femeie dintr-o generație care a învățat să rabde îl cuprinde pe omul ales de mii de alte inimi, ca pe un fiu întors acasă. Nu este politică aici. Este recunoaștere. Este bătaia unei inimi în piept care radiază iubire…
În stânga, râsul Alesiei este viitorul care încă mai crede că lucrurile pot fi spuse cu voce tare și că iubirea plutește în aer. În spate, privirea lunetistului este prezentul vigilent — o privire care nu mângâie, ci veghează. Iar undeva, pe direcția brunetei frumoase de la (nu spun ce post TV), se intersectează două lumi: una care spune povești și alta care le apără, fiecare cu arma ei — cuvântul sau tăcerea…ADEVĂRUL SAU MINCIUNA…
Dar centrul… centrul este iubirea și manifestarea ei: îmbrățișarea.
Acolo unde o generație care a pierdut mult își sprijină fruntea de o generație care încă mai poate repara. Acolo unde timpul nu mai curge în ani, ci în emoții.
Imaginea asta nu este despre un om.
Este despre continuitate.
Despre cum iubirea nu îmbătrânește, doar își schimbă mâinile şi sufletul rămâne neschimbat.
Și despre cum, uneori, o țară întreagă încape într-o singură îmbrățișare.
Călin Georgescu Președintele ALES!!
“Justiția trebuie refăcută din temelii – în special acea parte care a anulat alegerile.” Călin Georgescu
Circul care se vede acum la CApB nu e deloc întâmplător. Sunt oameni din interior care spun că toată agitația — Recorder, scandalul împachetat frumos pentru public, tirurile îndreptate spre Lia Savonea — ar avea un singur centru de greutate: dosarul lui Călin Georgescu.
Și, culmea, povestea asta ar fi ajuns chiar și pe radarul unor structuri externe, gen CIA și FBI
Aparent, dosarul lui Iacob, ăla cu „atentatul la siguranța națională”, unde apar și judecătoarea Stoicescu și Potra, se judecă la CApB. Exact acolo unde, spun oamenii de pe interior, s-ar fi încercat niște „împingeri” prin personaje apropiate de Nicu, de USR și de cei care au orchestrat nebunia din decembrie trecut — totul cu un singur scop: o condamnare garantată pentru CG.
Doar că planul nu a prins. Intermediarii au fost refuzați, iar Lia Savonea ar fi punctat scurt și tăios că „judecătorii sunt inamovibili”. Ușa s-a închis brusc, iar presiunea politică a rămas fără loc de infiltrare.
Moment în care a început furtuna. Atacul pe Savonea nu e despre morală, nu e despre justiție, nu e despre cine ce-a greșit. E disperare pură. Vor să o dea jos ca să facă loc unei sentințe croite pe comandă. Pentru că, dacă CG nu e condamnat, întreaga lor construcție juridico-politică se face praf și pulbere.
De acum încolo, cheia e simplă: urmăriți cu atenție dosarul de la CApB.
Acolo se vede adevărul.
Acolo se joacă totul.
Am mai prins niște cadre prin gară cu TT Artisan 75mm Swirly Bokeh. Nu glumesc când vă spun că, dacă sunteți cu adevărat pasionați de rețete optice vintage, atunci butelia asta de obiectiv trebuie să fie un must have, fără doar și poate, și să o aveți în trusă ca pe un giuvaer alături de un Helios și un Carl Zeiss.
Două siluete se pierd în ceață ca niște umbre rătăcite între ieri și mâine.
În „amintiri de pe drum”, timpul nu pleacă și nu sosește — doar trece pe lângă noi, lăsându-ne într-o gară unde fiecare pas devine o poveste… Buftea.
